Fundaţia ACADEMIEI DE STUDII ECONOMICE, prin activitatea sa, vizează antrenarea capitalului uman în scopul promovării inteligenţei şi excelenţei în afaceri.
În acest sens, Fundaţia ACADEMIEI DE STUDII ECONOMICE urmăreşte atingerea următoarelor obiective:
- promovarea relaţiilor cu mediul de afaceri pentru a contribui la dezvoltarea sustenabilă a societăţii;
- sprijinirea procesului educaţional al studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, în vederea dezvoltării aptitudinilor necesare cerinţelor reale ale mediului economic;
- stimularea studenţilor merituoşi prin acordarea de burse, premii de excelenţă;
- responsabilizarea oamenilor prin implicarea în campanii caritabile.
Principalele activităţi, avute în vedere de Fundaţia ACADEMIEI DE STUDII ECONOMICE, sunt:
- transpunerea rezultatelor cercetării economice în proiecte viabile prin organizarea de simpozioane, mese rotunde, seminarii;
- organizarea de acţiuni caritabile;
- participarea la proiecte de cercetare în parteneriat cu instituţii din mediul public şi privat;
- participarea la proiecte de responsabilitate socială.