Despre A.S.E.
Pregătirea universitară a studenților este realizată în cadrul ciclurilor de licenţă, masterat, doctorat și postdoctorat. ASE oferă, de asemenea, programe de formare continuă, de formare pedagogică, de studii academice postuniversitare, precum și programe de tip MBA (Master of Business Administration) și EMBA (Executive Master of Business Administration).
În cei peste 100 de ani de existenţă, Academia de Studii Economice din Bucureşti a dobândit un real prestigiu naţional şi internaţional. Numeroase cadre didactice și mare parte dintre absolvenţii universității noastre s-au afirmat, de-a lungul timpului, ca personalităţi de seamă, devenind profesori şi cercetători în universităţi prestigioase din lume, membri ai Academiei Române și ai altor foruri științifice din țară și străinătate, respectiv ai unor structuri administrative private și publice, parlamentare, guvernamentale și diplomatice.
ASE are 12 facultăţi care oferă celor aproape 22 000 de studenţi posibilitatea de a urma în limbile română, engleză, franceză sau germană programe de licenţă, de masterat, studii doctorale în 10 domenii și programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă.
Academia de Studii Economice din Bucureşti este o instituție publică transparentă, competitivă, responsabilă și implicată în mediul economico-social, capabilă să dea răspunsuri pertinente cerințelor pieței muncii. Universitatea noastră dorește să răspundă provocărilor actuale care se ridică în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale obiective: creșterea și avansarea cunoașterii; educarea studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe student și pe rezultatele învățării; angajabilitatea socială, prin propunerea unor soluții la problemele care apar în economia românească și cea europeană.
Facultăţi ASE
- Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine
- Facultatea de Administraţie şi Management Public
- Bucharest Business School (Şcoala de Afaceri)
- Facultate de Business şi Turism
- Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică
- Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune
- Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată
- Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului
- Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori
- Facultatea de Management
- Facultatea de Marketing
- Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale
ASE în cifre
- Peste 180 acorduri de cooperare interinstituţională, încheiate între ASE şi instituţii de învăţământ din străinătate;
- Peste 60 de proiecte europene;
- Peste 100 de proiecte de cercetare;
- 5 000 de locuri în cămine;
- Peste 2 000 de studenţi cu burse;
- Peste 200 de cursuri sunt predate în limbi străine (engleză, franceză, germană);
- Se studiază 9 limbi străine (arabă, chineză, engleză, franceză, germană, italiană, japoneză, rusă, spaniolă);
- O bază de 3 500 de calculatoare pentru studenţi;
- Vaste zone wireless;
- 700 000 de volume în bibliotecă;
- 14000 de titluri de reviste electronice ştiinţifice aflate în 9 baze de date: Jstor, ScienceDirect Freedom Collection, Ebsco Business Source Complete, Thomson ISI, Oxford Journals, Cambridge Journals, Wailey Journal, Emerald, Thomson Reuters Eikon;
- 1612 titluri carte electronică (ebooks) aflate în 5 baze de date: ScienceDirect, ProQuestEbrary, Emerald, SpringerLink, IGI Global, şi acces la baze de date de reviste ştiinţifice electronice;
- peste 268 publicaţii în format digital;
- 10 săli de lectură.
De ce ASE ?
- Ai acces la burse de mai multe tipuri, în funcţie de performanţele tale.
- Poţi trece la buget după semestrul I, dacă ai intrat la taxă.
- Poţi pleca cu burse în străinătate, chiar după primul an de licenţă.
- Poţi participa la sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice, unde poţi obţine premii în bani şi obiecte, oferite de facultăţi sau partenerii lor.
- Poţi câştiga concursuri desfăşurate de mari companii multinaţionale.
Dacă îţi place să fii activ, te poţi implica în :
- Voluntariat – atât la nivel de facultate, cât şi în organizaţiile studenţeşti, aflate sub tutela
ASE-ului. Vei învăţa o mulţime de lucruri noi, vei cunoaşte oameni frumoşi şi vei creşte alături de ei. Voluntariatul este o pistă grozavă de lansare către companiile mari, pentru că te poţi implica în proiecte care să ajute la formarea viitoarei cariere profesionale. - Organizarea de evenimente, pe care ASE le găzduieşte, iniţiate de mari companii şi alte instituţii, special pentru studenţi.
- Participarea la evenimente de carieră şi târguri de joburi. Angajatori de top oferă nenumărate oportunităţi de carieră şi intern-shipuri. Ai ocazia de a interacţiona cu reprezentanţii companiilor multinaţionale şi de a obţine astfel locul de muncă dorit.
Cooperare internaţională
În Academia de Studii Economice din Bucureşti internaţionalizarea învăţământului superior românesc se realizează prin afilierea la asociaţii şi organisme internaţionale, încheierea de acorduri de colaborare internaţională, organizarea de mobilităţi internaţionale studenţeşti, sprijinirea activităţii centrelor culturale.
ASE este membră a unei vaste reţele alcătuite din universităţi partenere cu sediul în 40 de ţări din Europa, America de Nord, Asia, încurajând schimbul de experienţă în cadrul tuturor programelor sale de studii (licenţă, masterat şi doctorat).
Acordurile de colaborare internaţională vizează crearea cadrului privind mobilităţi academice sau ştiinţifice pentru studenţi, doctoranzi, cadre didactice şi personal administrativ, schimbul de publicaţii cu caracter didactic şi ştiinţific, colaborarea în proiecte de cercetare internaţională. În cazul partenerilor din ţările europene sunt privilegiate acordurile Erasmus deoarece există posibilitatea atragerii de finanţare pentru mobilităţi. În prezent, ASE are peste 180 de parteneri internaţionali, majoritatea acordurilor (aproximativ 93%) fiind încheiate cu parteneri europeni.
Artă şi cultură în ASE
În galeria de artă a ASE-ului sunt găzduite permanent expoziţii de pictură şi sculptură. În Galeria „Cecilia Cuţescu-Stork”, ce poartă numele pictoriţei care a realizat fresca din Aula Magna, aflată la etajele I şi II din clădirea de patrimoniu, se derulează din anul 2010 proiectul cultural „Pictorii ASE-ului”, înregistrând până astăzi peste 25 de expoziții de artă plastică românească ale unora dintre cei mai reprezentativi artiști contemporani, cum ar fi: Ilie Boca, Constantin Flondor, Gheorghe Iacob, Viorel Mărginean, Silvia Radu etc.
ASE are o frumoasă colecţie de artă, care se îmbogăţeşte permanent. Ea cuprinde lucrări ale maeştrilor Sabin Bălaşa, Ilie Boca, Dan Bota, Gheo Vlad Boţan, Cecilia Cuţescu-Storck, Michaela Eleuteriade, Vasile Grigore, Viorel Mărginean, Ovidiu Paștina, Adrian Pârvu, Silvia Radu, Ion Sălişteanu, Sorin Scurtulescu, Margareta Sterian şi mulţi alţii. ASE îşi onorează rectorii prin „Galeria portretelor rectorilor”, aflată pe scara monumentală din Palatul ASE şi „Galeria personalităţilor ştiinţei economice”, expusă pe culoarul de la etajul al IV-lea al aceleiaşi clădiri.
Cea mai cunoscută lucrare de artă din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti rămâne fresca din Aula Magna, o pictură murală de 100 de m2, realizată de artista Cecilia Cuţescu-Stork, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, în 1933. Fresca expune istoria comerţului românesc, văzută în spirală de sus în jos.
În Biblioteca ASE pot fi admirate două fresce ale pictorului Sabin Bălaşa: „Geneză” şi „Feerie”, precum și lucrări ale artiștilor care au participat la expozițiile din cadrul proiectului „Pictorii ASE-ului”. Pictura lui Sabin Bălaşa exprimă, din perspectiva criticilor de artă, un suprarealism târziu, deşi artistul îşi caracterizează opera ca aparţinând unui romantism cosmic.